„Și totuși... cât durează? Am fost atât de clar. De ce o face iar?”

Despre consistență — chiar și atunci când pare că nu funcționează

Dar cât de greu este atunci când copilul face exact același lucru, la doar câteva secunde după ce tocmai ai terminat de vorbit...

Adevărul este că:

•  Între 1,5 și 3 ani, copiii abia încep să lege cuvintele de sensuri reale. Repetiția nu e un capriciu — e modul lor de a învăța.

•  ATENȚIE! Pot părea că știu — spun „nu”, arată spre locul unde s-au urcat mai devreme — dar sistemul lor nervos nu înțelege încă pericolul cu adevărat. Și da, se vor urca din nou, nu pentru că vor să sfideze — pentru că în lumea lor, învățarea se face cu mâinile, cu emoția, cu toată ființa.

•  Până la 6 ani, concepte precum „așteaptă”, „pericol” sau „nu acum” sunt încă neclare.

Creierul lor e în construcție — iar puntea dintre emoții, limbaj și autocontrol abia se conturează.

•  În jurul vârstei de 7 ani apare o primă capacitate de autoreglare — fragilă, ușor de doborât de emoțiile intense.

• Abia în jurul vârstei de 12 ani începe să apară o reglare emoțională stabilă. Și chiar și atunci, procesul continuă până spre 20 de ani.

Așa că, atunci când copilul de 1 an și jumătate te privește și... face din nou același lucru, nu o face din sfidare.

O face pentru că trăirea prezentului e mai puternică decât orice cuvânt.

Entuziasmul, curiozitatea, frustrarea conduc.

Nu te ignoră.

Pur și simplu, nu este încă construit să se oprească și să reflecteze.

De aceea, consistența ta contează.

Copiii învață nu doar din ce spunem — ci din ce modelăm cu calm, zi după zi.

Din limitele previzibile.

Din felul în care noi ne reglăm propriile emoții.

Nu va funcționa imediat.

Dar în timp, va clădi siguranță, repere interioare și direcție.

Și da — și părintele are nevoie de auto-reglare.

Pentru că doar dintr-un loc de echilibru, putem fi farul lor.

Nu au nevoie de părinți perfecți.

Dar au nevoie de părinți ancorați — adulți care rămân prezenți în mijlocul furtunii lor emoționale.